pe scurt:

Auzim adesea despre copii ca sunt incapatanati. Unii parinti cer ajutor, sustinand ca nu se mai inteleg cu micutii, ca acestia fac doar ce vor, ca refuza tot ce nu le este pe plac.

Ne propunem sa aflam impreuna ce este un copil incapatanat si care sunt motivele pentru care el a devenit asa. Nu in ultimul rand ce avem de facut pentru ca aceasta trasatura sa nu devina o piedica in calea dezvoltarii lui psihologice si in relatiile cu cei din jur.

in detaliu:

Copilul care spune nu, care refuza sa execute sarcinile cerute de parinti sau de alti adulti, care nu cedeaza in disputele cu alti copii ci tine mereu sa castige sau sa aiba dreptate par cateva dintre caracteristicile lui.

Fata de aceste manifestari mai intense sau mai slabe, mai dese sau mai sporadice, cei din jur au tot felul de reactii. Sunt parinti care se arata exasperati de ele, altii care se grabesc sa-l pedepseasca pentru aceste comportamente, altii sunt derutati si nu stiu ce sa faca iar unii se mandresc cu personalitatea copilului lor care face doar ce vrea el.

Din punct de vedere psihologic, orice refuz sau manifestare agresiva sau dezadaptativa a copilului are o cauza iar simpla incapatanare inseamna de multe ori lucruri complet diferite. Poate fi efectul unei atitudini instabile a parintilor care i-au spus cand un lucru, cand opusul lui. In aceste conditii, copilul a inteles ca orice se poate si ca ce este interzis astazi va fi permis maine. Astfel incat persevereaza in cererea lui care pana la urma ii va fi indeplinita intrucat nici pentru parinti limitele nu sunt tocmai clare.

O alta posibila cauza este atitudinea exagerat de protectoare din partea anturajului. Exista parinti si bunici care fac orice ca cel mic sa nu se supere, sa nu planga, sa nu se enerveze. La nevoie ii dau lucruri daunatoare doar pentru ca le vrea, pentru ca nu pot sa spuna nu, pentru ca nu stiu cum sa procedeze cu un copil care plange in public, care cere cu insistenta ceva, care nu se poate adapta la conditiile realitatii.

Copilul intelege atunci ca va avea tot ce vrea si daca nu primeste de la unul, va primi cu siguranta de la celalat. El va invata sa exploateze conflictele sau divergetele de opinii dintre parintii sai, dintre parinti si bunici sau dintre alti copii.

Atitudinea de a refuza: nu vreau, nu pot, nu am chef , este si ea invatata. De cele mai multe ori chiar de la unul dintre parinti care il refuza pe celalat, chiar de la cineva care refuza copilul. In general, cuvantul nu este molipsitor, daca putem spune asa. Parintii care spun nu copilului in jurul varstei de 1-2 ani, incercand sa-l fereasca de pericole sau sa salveze deteriorarea diferitelor obiecte, se vor lovi peste cativa ani de acelasi nu spus de copilul lor. La fel si atitudinea incapatanata de a persevera intr-un lucru fara flexibilitate, duce la atitudine similara din partea copilului.

Exista si o alta perceptie a incapatanarii si anume cea a copilului care nu poate sau nu intelege de ce trebuie sa faca un anumit lucru. Multi parinti si chiar educatoare se grabesc sa eticheteze copilul ca fiind incapatanat pentru ca face doar cand vrea el. In aceste conditii, o observare mai atenta a momentelor cand copilul este receptiv la sarcinile care i se dau si a celor in care sa nu vrea, este importanta pentru ca ne conduce catre descoperirea cauzelor comportamentului sau.

un articol trimis de Tiurin Irina